Telefonul se aprinde constant pe noptiera de langa pat. Silentios, vibratiile oprite. Palpita singur in intuneric. Exact cum iti simti inima cand te culci prima oara cu o tipa care chiar iti place. Ii simti parfumul ala nou, il lasi sa te invaluie, ii tragi bretelele de la sutien peste umeri, iti lasi mainile sa ii prinda parul strans, cat mai strans, sa ii ridici capul si sa o privesti in ochi. Iti simti baiatile inimii in timp ce te apropii de fata ei si o saruti in coltul buzelor, mirosindu-i gatul arcuit si simtindu-i caldura corpului si respiratia sacadata. Telefonul nu se lasa. Imaginea mi se estompeaza ca o erectie care simti cum se duce. Il iau nervos si resping apelul. Il las pe jos, langa pat. Mesaj. Il iau si citesc cu un ochi inchis, deranjat de lumina ecranului: raspunde te rog am nevoie doar acum de ceva scurt pls man nu ma lasa scz de deranj la ora asta Al doilea mesaj vine exact cand voiam sa las telefonul jos. ca de obicei daca ai dar sa fie mai tinere si mai gore ca data trecuta hai ca miesti dator ultima oara abia daca tipa proasta aia Inchid telefonul si ma intind pe spate, cu ochii deschisi. Trebuie sa imi mai selectez clientela… Drogatii dracu’. Imi aprind deja a treia tigara. Luminile noptii se contopesc indiferente pe langa mine. Las fumul sa imi iasa usor din gura si il trag cu nesat pe nas. Il eliberez usor, sa se unduiasca pe langa cozorocul sepcii ca o iluzie de sarpe. In fiecare seara am alte haine, sapca, basca, imi las barba sau mustata, le tund, am sau nu ochelari. Orice truc mic ajuta nu bat la ochi, sa nu ies in evidenta seara de seara, asteptand. Seara de seara pe strazi, pandindu-i, cautandu-i. Arunc tigara si o iau usor spre coltul strazii. Acolo, la coada de la toneta din colt… imi bag mainile in buzunar si merg cu capul in pamant spre trecerea de pietoni. Traversez alaturi de un pusti care chinuie un skate. Ma asez la coada si ma uit la oferta de cafea scrisa cu creta pe o tabla neagra, mica. Am 3 persoane inainte. Ma uit discret la ele. Il vad exact in fata tipului gras cu tricou in dungi, din fata mea. Nu m-am inselat. Ma uit imprejur si incerc sa imi dau seama pe cine vegheaza. Apelul telefonului ma ia complet prin surprindere, il scap din mana, toti se intorc spre mine. Il ridic, mormai ceva si ridic privirea exact pe ochii lui. Ficsi. Translucizi. Artificiali. Cum i-am mai vazut. Cum ii stiu. ‘Cafeaua dvs!’ Toti se intorc catre vanzator. ‘mersi’ Tipa de langa casa isi ia cafeaua si pleaca spre trecerea de pietoni. O privesc in timp ce se apropie. O privesc eu, o priveste si el, fara sa ma bage in seama. Masina scapata de sub control rade stalpul semaforului. Aud bufnitura aia infundata, de cap lovit violent. Vad cum se imprastie cafeaua fierbinte pe parbriz si cum se scurge pe capota alba in timp ce masina se opreste in statia de transport public, aflata cativa metri mai incolo. 3 secunde lungi cat un film. Liniste. Cafeaua se scurge pe masina exact ca sangele care iese, incet, negru si amenintator din tipa care era vie acum 3 secunde. Ma uit imprejur. Statui imobile, martori tacuti la misterul vietii. El? A disparut, cum ma asteptam. Rolul lui s-a incheiat. Ma apropii de corpul care isi pierde incet caracteristicile care il defineau ca om. Trag febril de bluza cat sa ii simt corpul. Imi lipesc palmele de pielea care se raceste. Simt cum dispare totul imprejurul meu, cum o lumina orbitoare ma copleseste. Ani de zile sunt comprimati intr-o secunda. Atat a durat. Intuneric. Deschid ochii si ii ridic spre cei care ma privesc tacuti. ‘E moarta. Chemati careva politia.’ Cateodata am parte de 2, 3 supraveghetori pe noapte. Asa le-am zis eu, nu stiu cum se numesc. Stiu doar cum sa ii recunosc. La inceput imi era tare greu. Arata normal. Pana reusesti sa prinzi eroarea aia din sistem, detaliul ala care ii face nenaturali. Unii merg prea corect. Altii au miscarile usor sacadate. Nu clipesc niciodata. Nu zambesc decat mecanic, la comanda. Ochii le raman mereu imobili. Ca sa gasesti amintirile, trebuie sa gasesti un supraveghetor. Apare in ultimele 30 de minute, poate o ora, a celor care vor muri. Ii secondeaza ca niste umbre. Ciocli din neant. Inregistreaza momentul trecerii si dispar. Nu stiu unde. Ca sa pot recolta amintirile, trebuie sa stau cateva secunde alaturi de mort, iar ei dispar mereu in clipele alea. Amintirile raman in mine 3, 4 zile. Cateodata exista flashuri si peste cateva saptamani. Ca niste reziduuri. De obicei, le misc pe piata in doar cateva ore, asa ca nu trebuie sa imi fac griji. Le dau ieftin, adaptate la calitatea lor. Transferul ar trebui sa fie mai lung. Sa nu fie violent. Dar nu am decat rar ocazia sa fiu cateva minute langa cineva care pleaca. Ce recuperez eu seara de seara este marfa proasta. Cu lacune. Ieftina. Palmele incep deja sa imi transpire praful ala alb, ca talcul. Trebuie sa ajung acasa si sa adun cat mai mult din el in fiolele mici pe care le am pregatite si care vor face interesanta seara cuiva. Majoritatea cauta curve, victime ale violentei, infractori agresivi, sociopati. Aminitirile lor, trase, retraite pret de cateva ore. Chiar si stricate. Nu stii dinainte ce urmaresti si ce recoltezi, asa ca deseori dai rateuri. Dai de cineva care a fost de fapt mort toata viata, fara sa fi trait nimic interesant, fara sa aiba nimic de transmis mai departe. Asta este, nu accept retururi. Du-te si plange-te la politie ca esti un dement care se imbata cu viata unui mort. Ce poate sa ofere roscata asta de mai devreme? Niste escapade scurte la camin? Ceva furtisaguri la firma? Intru in casa, incui usa, las lumina stinsa. Imi arunc sapca si pantofii din mers. Deja imi simt palmele prafuite. Le simt. Vor sa iasa la lumina. Am iesit din dus de cateva minute. Ma uit la telefon in timp ce imi sterg parul ud. 6 mesaje. Imi aprind o tigara si ma las pe scaunul din balcon. Senzatia de gol, de cadere, ma face sa scap tigara. Inchid ochii, strang cu putere din pleoape si astept sa treaca. Nu e prima oara cand o am. E ramasa de la pustoaica aia care a sarit de pe bloc, plina de whiskey si probabil toate pastilele din lume. Scuip ca sa scap de gustul amar ramas si inspir cu putere aerul rece. Tipa asta mi-a adus bani buni. Viata de film. Parea complet dementa. Vrajitorie si alte prostii. Ea si aia gasita sub daramaturi, in centru, la cutremur. Film porno pe aia, nu altceva. Astea doua mi-au adus clienti care au ramas langa mine si la rateurile date in ultimul timp. Civilizatia ne tine amortiti, cu monotonia confortului ei. Avem nevoie de ororile care formeaza lumea si le cautam chiar cand ele ne ocolesc. Imi aprind o tigara si scuip incercand sa nimeresc baba care isi plimba cainele pe trotuar. Uite cum se plimba marfa!... Astea nu aduc niciodata bani buni. Sunt prea multi ani in care nu au mai facut nimic. Sunt morti vii. Iau telefonul si trec rapid prin mesaje. ‘’salut…’’, ‘’te rog…’’, ‘’buna, ai….’’ , ‘’Diseara.’’ Tresar si deschid mesajul. Stiu ca nu voi mai gasi altceva in el, in afara de chemarea asta seaca, autoritara. Ma uit la ceas. 10. Este inca devreme. Trebuie sa mai gasesc ceva pentru ea. Nu ma pot duce cu ce am prins in seara asta. Ma uit pe birou. 3 flacoane mai sunt acolo. Taximetristul ala condamnat pentru viol, omorat in celula. Doua fete. Violate, gasite pe marginea drumului destul de tarziu. Slabe sanse sa avem ceva cat de cat bun, coerent, la ele. Poate taximetristul. Vedem. Lumina lunii evidentiaza lugubru caldirile care se inalta in bezna. In liniste si pustiu. Carapace care ascund o lume fragila prinsa intre pustiul cosmic si pustiul din noi. Merg grabit, cu mainile in buzunare. O iau spre ea prin centru. Cladirile cu aerul lor abandonat ascund oameni care se ignora toata viata. La ora asta sigur il gasesc in parc. Poate imi da vreun pont. Sar peste o balta. Singura. Nu a plouat de ani de zile in orasul asta blestemat. De unde o fi aparut balta aia? Ma uit dupa vreun hidrant, dar nu vad nimic. Imi vine in minte balta de sange care se latea de sub tipa din seara asta. Merg mai departe. Prostiile astea raman in mine. Cateodata. Devin o colectie de resturi care va ramane nerecoltata. Cateodata simt raul lor in mine. Sau este al meu si le contaminez eu amintirile? Toate lumile, toate vremurile trecute si viitoare, toate experientele la care poti tanji sunt in mintea ta. Totul este doar in tine, asteptand, uscandu-se, in timp ce tu le cauti in afara. In spectacole, liturghii, revelatii sau amintirile furate altora. Merg mai repede. Mi se pare ca in seara asta drumul dureaza mai mult ca oricand. Din cand in cand arunc cate o privire scurta la cei pe langa care trec. Eu inca fac parte din cei care se plimba pe strazi ca sa vada, nu prins in amintiri. Fie ele reale sau induse de telefonul mobil. Langa foisorul vechi si scorojit din centrul parcului nu este nimeni. Perfect. Dau o raita incet, cautandu-l. Nu il aud. Imi aprind o tigara si fumez incet, palmat. Nu am chef de gardian sau mai stiu eu ce pervers sa se bage in seama cu mine acum. ‘Seara slaba?’ Tresar si ma uit in stanga, de unde l-am auzit. ‘Hai incoa’ ‘ Ma asez pe iarba. Linistea cerului ma invaluie. Intuneric primordial, fragmentat de stele care nu mai exista. A caror lumina aduce un ultim strigat de ajutor, din trecutul iremediabil pierdut. Ochi care se inchid pentru totdeauna. ‘Renunta’ Ma uit spre el, involuntar. Stiu ca nu il pot vedea. Am incercat deseori sa il ating. Degeaba. Mi-am imaginat trasaturile lui. Orice, ca sa ma conving ca vocea asta care ma ajuta constant sa gasesc supraveghetorii nu este doar in mintea mea. ‘Renunta’ Cum as putea sa renunt? Cum as putea sa ii explic ca nu pentru bani fac asta. Pentru ea ies seara de seara. Sa ii aduc ceva care sa o incante si pe care sa o retraiasca avida, in timp ce ma bucur de ea. ‘Intelegi ca nu exista infinit decat intr-o bucla. Intelegi ca ai mai fost aici’ Ma uit la el cu surprindere. Visul ala in care merg fara oprire printr-o casa care imi pare teribil de cunoscuta nu imi da pace. In fiecare noapte ajung la aceleasi trepte care doar urca. Cum ma intorc sa vad de unde am venit, nu mai exista nimic in spate, iar eu sunt din nou la baza treptelor. In fiecare noapte reiau povestea asta. Casa este una veche, antebelica, de pe o strada veche, fara sfarsit. ‘In curand, treptele vor cobori.’ Inchid ochii. Stiu asta si singur. Sunt locuri unde nici eu nu vreau sa merg. De cand am deschis usa, m-a invaluit parfumul ala greu, ca faldurile unei rochii de epoca. Apasator. Insinuant. ‘Ai intarziat’ Imi las privirea jos. Trecusera 2 ore de cand m-a chemat. Degeaba am mai asteptat langa voce orice indiciu, orice pont. Pe drum am cautat supraveghetori, dar nimeni nu s-a intersectat cu mine. Nimeni nu mi-a iesit in drum. Nicio fiinta nu a impartit intunericul cu mine. Orasul este pustiu. Ii vad rosul inchis ca sangele al unghiilor de la picioare in timp ce le misca lenes peste asternuturile negre. Suvitele negre care ii cad pe umeri sunt tot ce vad din chipul ascuns de cartea tinuta cu o mana in dreptul privirii. Magie Noir. Asta era parfumul. l-am simtit intr-una din amintirile recoltate. Pustoaica de pe bloc. ‘Vino’ Ii simt mana pe par in timp ce imi plimb nasul pe coapsa ei. ‘Ce mi-ai adus?’ Ii intind flaconul si imi lipesc buzele mai departe de pielea ei. Aud cum trage si ii simt muschii relaxandu-se pe asternutul ca o apa fara fund, bantuita de Charon. De ea. Imaginatia este ultima noastra evadare intima. Mana ii ramane in parul meu, miscand mecanic, in timp ce amintirile alteia ii cuceresc, incet, simturile. Langa foisorul din parc, pisica sta nemiscata ca un sfinx. Arcuita, piatra, fantasma. Pupilele cu inflexiuni imobile de smarald inmagazineaza ororile la care asista. O voce nevazuta isi tanguie chinurile in timp ce personaje artificiale rup in bucati un trup care nu exista. Inregistrez totul, secunda cu secunda, fiecare milimetru de durere, in timp ce pisica ma priveste inflexibila in ochii mei invizibili. Inteleg ca nu exista infinit decat intr-o bucla. Inteleg ca am mai fost aici, pe jos, privind infinitul mort al cerului. Intr-o casa aflata nicaieri. Pe marginea unei terase de bloc. Sub daramaturile unui bloc. Intr-un apartament sordid. Intr-un lift strivit de blocul din centru. In capatul scarilor care coboara. M-am intors acasa.
0 Comments
Leave a Reply. |
NOWHERE. And fast.Celor care, în ciuda tuturor temerilor, credem mai departe în steaua noastră. AUTHORO utopie în 5 capitole individuale, în senzații și imagini, trăită de Victor Vava Ferezan. CUPRINS
|